Claudia Pavel s-a reprofilat? ”Trebuia să fac și altceva, din motive financiare!”

Publicat: 07 aug. 2020, 14:17 Autor: Andreea Voicu Vedete

Odată cu pandemia de coronavirus au sosit și problemele: fie ele emoționale, financiare, sau politice. Și nici vedetele nu au fost ocolite de acestea!

Claudia Pavel a respectat cu strictețe toate regulile impuse de autorități pentru a nu se infecta cu noul coronavirus și chiar în timpul pandemiei s-a și gândit să se reprofileze, pentru a mai face un ban. Astfel că, vedeta nu doar că a petrecut timp alături de cei dragi, la Constanța, acolo de unde este, ci s-a și gândit să investească.

„În perioada stării de urgență am stat acasă, am respectat toate regulile, în lockdown nu am ieșit 2 luni din casă, după care când ne-au dat drumul primul lucru pe care l-am făcut a fost să venim la mare, la mama și la tata, pentru că nu îi văzusem de 5 luni. A fost foarte greu, dar am încercat să ne menținem și să mâncăm sănătos, să facem detoxuri, să facem multe sucuri de legume și fructe, să ne mișcăm. Apoi am început să merg ușor-ușor la studio, să trag mai multe piese.

Săptămâna trecută am filmat două videoclipuri, probabil că în toamnă le voi da drumul până la urmă, pentru că acum toată luna august sunt ocupată cu Vaporașul muzical, un proiect de care sunt foarte mândră. Acest proiect nu are scop comercial, ci doar educațional și cultural, având motto-ul «E cool să fii cult». Misiunea proiectului este de a oferi o alternativă culturală copiilor cu vârsta cuprinsă între 7-14 ani, de a sărbători și promova elemente artistice și de a nutri și promova arta și cultura”, a povestit Claudia pentru Click!.

Claudia Pavel: Muzica rămâne pentru mine prima dragoste

”Este, într-adevăr, o perioadă foarte ciudată pentru industria muzicală, am auzit foarte mulți artiști plângându-se, nu prea avem niciunul dintre noi concerte. Mă rog, eu la mare, aici, am câteva, unul pe săptămâna tot am, pe lângă Vaporașul meu, dar în momentul ăsta mă focusez foarte tare pe acest proiect, fiind toată luna august, e foarte solicitant.

Mă ocup și de Noah, și cam ăsta este timpul. Am înregistrat deja suficiente piese, așa că nu cred că mai ajung în studio luna aceasta, dar nu știe nimeni ce vremuri or să mai fie pentru industria noastră muzicală. Vom vedea! Eu sunt de mai mult de 20 de ani pe piață și au fost perioade bune, foarte bune, extraordinar de bune, altele mai proaste, așa este și muzica și viața artiștilor, cu suișuri și coborâșuri.

Atunci când ai o carieră atât de lungă este clar că sunt în acest business din cele mai frumoase motive și anume dragostea pentru muzică. Și asta o să continui să fac, chiar dacă va trebui să încerc să fac și altceva, din motive financiare, dar în principiu muzica rămâne pentru mine prima dragoste”, a mai spus cântăreața.

Sursă info: VIVA

Publicat: 07 aug. 2020, 14:17 Autor: Andreea Voicu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă
×